- Referitor la subiectul filmului, mi-aţi spus la telefon că este povestea a două fete, într-o sâmbătă dimineaţă, în 1987. Cine sunt cele două fete, ce li se întâmplă în acea dimineaţă şi de ce tocmai anul 1987?

Este povestea a doua fete, Otilia si Gabita, care sint studente intr-un oras universitar si care impart aceeiasi camera de camin. Este o poveste despre decizii, raspunderi si alegeri in viata, despre solidaritate si prietenie, in contextul epocii de atunci.

- Ce anume din Epoca de Aur comunistă vă provoacă amintiri? De ce vreţi să rememoraţi pe peliculă acea perioadă?

Nu rememorez in sine Epoca de Aur, nu exista nici o referinta directa in film la epoca, eu doar povestesc intimplari de cind aveam eu 20 de ani ori asta se intimpla catre sfirsitul comunismului. Simt o anume nostalgie fata de virsta aceea, fata de cum ne traiam noi ca generatii uriase de decretei acele zile: era o perioada in care parca inca era timp pentru toate, ne intilneam, vorbeam, rideam, mergeam la cinema si la cite un video, schimbam benzi, casete si discuri, citeam si vorbeam despre cartile pe care le citeam. Nu existau telefoane mobile, calculatoare, internet, televiziune prin cablu, credit doar cu buletinul, blocaje in trafic si rosii fara nici un gust. Din perspectiva traiului de zi cu zi, duceam o viata mai putin alienata decit astazi.

- E posibil ca filmul dumneavoastră să fie descris de străini ca un nou „Good bye, Lenin” românesc?

In nici un fel. Good bye, Lenin avea ca subiect in sine despartirea de epoca. Importanta epocii de atunci in povestea pe care o spun eu si in deciziile pe care le iau personajele e mult mai subtila – e vorba despre felul in care interdictiile, indoctrinarea, educatia, impartirea oamenilor pe clase si propaganda sistemului creau niste stereotipuri de gindire, iti influentau fara sa vrei deciziile si te faceau sa iei hotariri deseori conjuncturale.

- În ultimii doi ani au apărut mai multe cărţi, filme, spectacole de teatru, expoziţii despre perioada comunistă, privită, în unele cazuri, cu detaşare sau cu nostalgia copilăriei/adolescenţei trăite atunci. Cum priviţi dumneavoastră ultimii ani ai regimului comunist şi cum credeţi că se explică această întoarcere spre anii ’80?

(cred ca am raspuns deja)

- Cum le-aţi selectat pe cele două actriţe, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu? S-a întâmplat să mai lucraţi cu ele în publicitate sau cinema?

Pe Laura Vasiliu am avut-o in probe la Occident si mi-a placut. Ea purta insa un aparat dentar pe vremea aia si a fost mai important petru ea sa nu si-l scoata decit sa primeasca rolul in film. Anul trecut am ales-o pentru o serie de reclame si mi s-a parut ca e capabila de multa emotie. Am chemat-o la probe si s-a impus singura prin felul in care a jucat. Are secvente foarte dificile in film dar a trecut cu bine peste inhibitiile de a filma dezbracata si peste orgoliile actoricesti. Uneori, actorii sint mai interesat de imaginea lor ca actori decit de imaginea personajului insa nu a fost cazul ei.

A interpretat cu o naturalete desavirsita un personaj care nu e prea simpatizabil – prin datele pe care le are din scenariu.

Pe Anamaria am chemat-o de la Londra oarecum in ultima clipa. Vazusem foarte multe fete pentru rolul Otiliei dar inca nu simteam ca am gasit acea combinatie de forta si delicatele pe care trebuia s-o aiba personajul. E foarte meschin, dar pentru un film romanesc, sa platesti un bilet dus intors de la Londra doar pentru o proba inseamna o cheltuiala. Insa in clipa in care am citit cu Anamaria primele replici din scenariu, n-am avut nici o indoiala ca ea e personajul meu. Stie perfect masura lucrurilor, ce e bine si ce nu, cind e prea mult si cind se poate mai bine. Imi place foarte mult nu numai ca la virsta ei e de o maturitate si un profesionalism desavirsite ci si felul in care e ea ca persoana – atenta si calda – fara indoiala, urmare a educatiei pe care a primit-o.

Cred sincer ca are sanse sa primeasca un premiu de interpretare la Cannes.

- Cine mai face parte din distribuţie, în afară de Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov şi Luminiţa Gheorghiu?

Vlad Ivanov face un rol fantastic. E un mare, mare actor pe care eu l-am descoperit tot de pe urma unor reclame. Am lucrat impreuna anul trecut niste spoturi si, desi pe vremea aia nici nu exista acest scenariu, am stiut ca o sa-l iau in film. E singurul actor pe care l-am avut in minte inca de cind scriam scenariul.

Secventa fundamenatla a filmului se bazeaza pe capacitatea si forta lui de a fi perfect in rol in cadre de cite 10 minute in care livreaza cite 10 pagini de text, in perfecta concordanta cu ce stabilisem de comun acord in prealabil ca ar pune in valoare fiecare fraza, cuvint sau gest.

Mai joaca Alex Potoceanu (un actor de o naturalete debordanta pe care l-am remarcat in filmul lui Radu Muntean), Liliana Mocanu (al carui potential, l-am remarcat, de asemenea, alegind-o pentru niste reclame), Tania Popa (care are nevoie de un singur minut in film pentru a-si demonstra talentul) , Cerasela Iosifescu, Eugenia Bosinceanu, Madalina Ghitescu, Catalina Harabagiu si multi altii.

Sint foarte multi actori mari care au acceptat sa vina chiar si pentru o singura secventa cum sint Adi Carauleanu, Ioan Sabdaru, Teo Corban sau Doru Ana si nu pot decit sa le multumesc pentru asta.

Apreciez ca fiecare actor din film contribuie la firescul general al filmului si, in sala find, nu am in nici o situatie senzatia ca aici se aude vorbind un actor si nu un personaj.

- Care sunt (dez)avantajele faptului că sunteţi şi producătorul filmului?

Avantajele si dezavantajele vin laolalta din faptul ca toate deciziile sint la tine. Decizi cum crezi ca e mai bine pentru film insa si porti raspunderea totala a ceea ce se intimpla. Uneori, oricit ar incerca sa te ocroteasca cei din jur, trebuie sa incetezi pentru o clipa in timpul filmarii sa te preocupi de chestiuni artistice si sa iei decizii administrative. Nu e foarte comod. Dar eu cred ca nu e intimplator ca toate filmele romanesti care au fost in ultimii ani la Cannes, de exemplu, au fost facute de regizori care sint proprii lor producatori.

- Din punctul de vedere al gradului de dificultate a producţiei, cum a fost „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” faţă de „Occident”?

Cind plasam o actiune in anii 80, vorbim deja de un film de epoca. Iar realitatile s-au schimbat enorm: orasele ne sint impinzite de masini, reclame, aere conditionate, antene satelit, termopane si case vopsite in culori tipatoare.

Dar dificultatea principala a venit din stilul de filmare: cind filmezi plan secventa cadre de cite 10 minute, o scapare dupa, sa zicem, noua minute perfecte, face dubla inutilizabila.

Exista o secventa in film in care zece actori vorbesc in acelasi timp la o masa vreme de 8 minute. E un recital actoricesc de clasa dar ca sa ajungem acolo, am filmat acel cadru patru zile la rind impresionind mii de metri de pelicula.

- Cum se face că au trecut cinci ani între primul şi al doilea lungmetraj al dumneavoastră?

Nu sintem stipendiati de nimeni sa stam sa cream opere, facem lucrul asta cumva in timpul nostru liber, iar in mod obisnuit trebuie sa lucram si sa ne cistigam piinea cumva, caci nu traim din filme. Daca stau sa ma gindesc numai cit timp am petrecut in astia cinci ani dindu-ne cu parerea despre cum trebuie sa arate Legea Cinematografiei si regulamentul de concurs ma inspaimint insa trebuiau facute si lucrurile astea.

Pentru mine era esential nu sa fac repede un alt film ci bine si din punctul asta de vedere cred ca a fost o decizie buna ca am avut rabdare.

- Cine a realizat muzica noului film?

Nu exista muzica compusa in film, doar muzica de cadru – melodii din anii 80.

- Veţi lansa „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” în cinematografe independent sau împreună cu următorul film din ciclul „Amintiri din Epoca de Aur”? În ce stadiu se află acest fim următor?

Inca analizam care e cea mai buna strategie. Esential e insa ca lansarea si promovarea fiecarui proiect sa fie pregatite in asa fel incit filmele sa ajunga la cit mai multi spectatori.

- Aţi declarat într-un interviu („«Noul val» în cinematografia românească – Mihai Fulger) că atunci când aţi început „Occident” v-aţi propus să ajungeţi la Cannes. De data asta, cum a fost? V-aţi propus să ajungeţi la Cannes cu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”?

Da, de asta ne-am si grabit asa de tare cu productia. Exista o atentie speciala asupra filmului daca reusesti sa ai premiera oficiala la Cannes. Am sperat sa reusim cu noul film sa ajungem cit mai sus in selectia oficiala si pina la urma s-a intimplat totul bine din punctul asta de vedere.

- Când va intra acest film în cinematografele româneşti? Va fi prezentat la TIFF sau la alt festival din România pâna la premiera din cinematografe?

Prima proiectie in Romania va fi intr-adevar la TIFF, imediat dupa Cannes. In cinematografe ar putea ajunge cel mai devreme la toamna dar lucrurile nu sint inca decise.

- Cât contează în România faptul că filmul dumneavoastră a fost selecţionat la Cannes, în competiţie? (mă gândesc mai ales la vânzarea drepturilor de difuzare tv, rezultatele de box office, vânzările DVD-ului)

Nu pot aprecia cit o sa conteze selectia in competitie la Cannes pentru audienta publicului din Romania. Fara indoiala, conteaza mult ca imagine.

Si face o mare diferenta in privinta vinzarilor si distributiei in afara Romaniei, deja filmul fiind vindut in mai multe teritorii.

This entry was posted on Thursday, May 17th, 2007 at 10:25 am and is filed under Interviews. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.