Cum s-au născut poveştile din proiectul “Amintiri din Epoca de Aur” şi câte sunt?

Circulind cu primul meu lung metraj, Occident, prin festivaluri, am ajuns deseori sa port discutii la o bere dupa proiectii cu romanii din comunitatile locale. Sint printre cele mai placute momente legate de promovarea unui film caci oamenii sint foarte sinceri si, chiar si pentru o seara, ajungi sa te simti foarte apropiat de ei. Se zic multe povesti la bere si am constat cu timpul ca exista o nostalgie a celor plecati, in general oameni intre 30 si 40 de ani, fata de amintirile din tineretea lor, petrecuta in ultimii ani de comunism. Sint oameni care frecventeaza liste discutie pe net despre brandurile care ne-au marcat copilaria ca Frucola, Bem, Bem, Brifcor, Cutezatorii, Arici Pogonici si asa mai departe. Oamenii astia isi doresc sa-si vada povestile tineretii lor pe ecran si cumva filmele acestei serii sint pentru ei.

Atât la “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, cât şi la restul poveştilor aţi făcut schimbări faţă de scenariul iniţial? Dacă da, care sunt acestea?

In prima varianta a scenariului atentia era impartita in mai mare masura pe cele doua personaje feminine care sint protagonistele filmului, Otilia (interpretata de Anamaria Marinca) si Gabita, (interpretata de Laura Vasiliu). Mai tirziu a devenit limpede ca personajul principal al povestii a devenit Otilia si, prin urmare, asta a condus la re-modelarea unor secvente. Cel mai rau imi pare ca atrebuit sa renunt la o secventa memorabila intre Gabita si Tatal ei, interpretat exceptional de un mare actor prea putin folosit in film, Costica Babii. Era o secventa despre acea tipica vizita a parintelui care prinde o masina de la intreprindere si se repede cu o prajitura de casa si o zacusca sa-si vada chiar si o ora copilul plecat la facultate intr-un oras mai mare. Va fi pe dvd-ul filmului insa din film a trebuit, cu parere de rau, s-o scot – considerind mai importanta coerenta narativa a filmului de a urmari ce se intimpla mereu ce se intimpla prin ochii personajului principal.

Care a fost aportul actorilor în realizarea acestui film?

S-a intimplat un lucru curios: fara sa-mi propun, am ales constant dintre fotografiile pe care mi le-a prezentat directorul meu de casting cu preponderenta moldoveni. N-am facut-o cu intentie si n-aveam de unde sa stiu ce origini are fiecare, multi dintre actori jucind deja in teatre din Bucuresti sau din provincie. Anamaria Marinca este din Iasi, Laura Vasiliu din Piatra Neamt, Vlad Ivanov din Botosani. Am adus, pentru cite o secventa, citiva actori foarte talentati de la Iasi, Teo Corban, Ion Sabdaru, Adi Carauleanu, Georgeta Burdujan si i-am incurajat pe Eugenia Bosinceanu si Costica Babii sa vorbeasca moldoveneste. Din capul locului, actiunea filmului era plasata intr-un oras universitar de provincie iar in situatia data, Iasiul a devenit cea mai logica optiune. Am capatat, in feleul acesta, o nuanta in plus la senzatia de naturalete pe care mi-o doream si pe care am obtinut-o cu ajutorul neconditionat al actorilor.

Cei doi actori Laura Vasiliu şi Vlad Ivanov au spus că rolurile din acest film sunt cele mai importante din cariera lor cinematografică, a fost greu să lucraţi cu ei, fiind la început?

Eu cu Anamaria Marinca nu lucrasem inainte insa exista cumva o empatieintre noi care ne-a dat senzatia foarte rapid ca ne cunoastem de mult si ne-a facut sa colaboram perfect, fiind cel mai adesea in acord. Anamaria e foarte matura si am avut incredere in judecatile ei legate nu numai de replicile personajului pe care il interpreta dar chiar si legate de alte replici in cumpana ale diferitelor secvente. Pe Vlad Ivanov si pe Laura Vasiliu ii intilnisem lucrind niste reclame. Munca in publicitate are cel putin acest avantaj artistic: ai ocazia sa cunosti actori noi. Si chiar lucrind spoturi, mi-a fost destul sa-mi dau seama ce potential deosebit au si ca trebuie neaparat sa-i iau in film. Asa ca nu am lucrat greu cu ei, dimpotriva, eram cumva obisnuiti unii cu altii, eu incercind sa stabilesc cu actorii cu care lucrez o relatie destinsa si amicala - munca lor e oricum foarte dificila iar calea prin care ajung eu sa obtin ce am nevoie de la ei e prin rabdare si blindete, nu prin reprosuri si presiune.
Cum vedeaţi lungmetrajul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” înainte de începera filmărilor şi cum îl vedeţi acum? E genul de poveste care a progrest mult prin transformarea in film. Occident, de exemplu, era un text mult mai placut la lectura decit 4 luni 3 saptamini si 2 zile insa ca film il prefer pe acesta din urma. A capatat foarte multa consisitenta de pe urma actorilor, a imaginii si a scenografiei. Oleg Mutu, operatorul filmului, a ajuns la un grad de profesionalism si intelegere a filmului in general care ii permita sa creeze din iluminare si plastica a cadrului cea mai potrivita atmosfera pentru fiecare secventa. Iar scenografa Mihaela Poenaru a purtat toata raspunderea re-crearii atmosferei de epoca, fiind de o constiinciozitate, entuziasm si profesionalism desavirsite. E genul de film in care felul in care s-a povestit a fost la fel de important ca povestea in sine.

Ce gen de film este?

Este un film dramatic, linear narativ, povestind in succesiune temporala intimplarile unei singure zile, tensionat pe masura ce se apropie de final si, consider eu, onest ca abordare filmica si transant ca mesaj.

Cât din acest film este pentru dumneavoastră şi cât pentru public?

Eu cred ca orice cineast are in vedere cind face un film un anume public. 4 luni, 3 saptamini si 2 zile se adreseaza Eu am luat toate deciziile pentru ca filmul sa fie cit mai onest, cit mai puternic si cit mai transant, iar asta i-a facut pe unii sa afirme ca este un film dur, care te loveste in plex – insa eu iau asta ca pe un compliment. Am ales intentionat ca, de aceasta data, sa nu apelez la umor ca sa-mi transmit mesajul caci nu voiam sa mi se aplice o eticheta. Am primit foarte multe solicitari de la agentii de vinzari straini legate pentru acest film, ei considerind ca filmul are un bun potential de piata, nu numai datorita prezentei in competitie la Cannes, ci si datorita laturii de thriller a filmului care creaza si sustine tensiunea fara pistoale, pumni si explozii…

This entry was posted on Thursday, May 17th, 2007 at 10:24 am and is filed under Interviews. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.