1. Te rog sa-mi spui, in primul rind, ce-i cu proiectul “Amintiri din epoca de aur” (penru ca am vazut ca filmul tau, “4 luni…”, face parte din el)?

La un moment dat am avut ideea sa leg intr-un scenariu mai multe povesti semi-adevarate pe care le stiam de pe vremea dinainte. A iesit ceva destul de comic.

Am dat scenariul la tot felul de oameni sa-l citeasca, inclusiv la niste actori foarte tineri. Reactia lor a fost: mama, ce super – faza era sa traiesti atunci. Ori, sa traiesti ultimii ani din comunism era oricum numai super-faza nu.

Dintr-o data, mi s-a parut ca am o raspundere si ca daca aleg sa recuperez anii aia doar din perspectiva comica, astia mici de azi n-o sa inteleaga niciodata ce fel de tinerete am trait noi.

Asa am ajuns la ideea ca e cazul sa echilibrez viziunea comica din Amintiri … cu ceva. Acel ceva recupereaza tot o poveste adevarata din anii aia si se cheama 4 luni, 3 saptamini si 2 zile. Imi place sa ma gindesc la astea doua filme ca la un ansamblu chiar daca povestile in sine sint indepente iar tonul e fundamental diferit.

2. Cum ti-a venit ideea acestui subiect si care sint celelalte povesti din seria asta?

Intimplarea in sine, ti-am zis, o stiam de mult – sau mai bine zis, povestea reala de la care pleaca scenariul. Altfel, ideea mi-a venit re-vorbind intimplator despre aceasta poveste chiar in perioada in care stateam la munte si ma intrebam despre ce sa scriu. E cea mai grea perioada din conceptia unui film. Constatind ca intimplarea inca ma afecteaza la mai bine de 15 ani de cind am aflat-o, m-am gindit ca exista toate sansele sa emotioneze si pe altii.

3. Cind ai auzit prima data despre avorturile ilegale?

Eu sint decretel. Vin dintr-o familie in care nu mi s-a ascuns ca avortul era metoda uzuala de contraceptie in tineretea parintilor mei si ca din clipa in care s-a interzis avortul, in ‘66, s-au nascut citeva generatii uriase. Eu insumi sint un copil neprogramat.

4. Nu ti-a fost teama ca e o tema “prea” feminina cind ai inceput sa scrii scenariul? Te-ai consultat cu cineva?

Nu cred ca e o tema feminina. Chestiunea esentiala despre avort dupa parerea mea nu e daca e femeia are sau nu dreptul sa aleaga cind vrea sa devina mama. E limpede ca are dreptul asta. Chestiunea e ca odata ce e insarcinata ea e mama – si are nevoie sa se auto-amageasca foarte tare ca sa-si poata masacra copilul din burta doar pentru acel copil nu o priveste direct in ochi si nu poate sa tipe.

5. Cum te-ai documentat pentru ca, in afara de “Decreteii” lui Iepan, nu exista mai nimic despre aceasta trauma imensa? Ai vorbit cu femei care trecusera prin aceasta experienta oribila?

Eram foarte inconstienti si imaturi cind aveam 20 de ani pe tema asta asa ca in primul rind cred ca avem cu totii experiente personale. In plus, da, am vorbit cu multi oameni care mi-au povestit amintiri de ale lor care mai de care mai halucinante. Apoi, ca sa fiu precis in ce priveste procedurile, am vorbit direct cu persoane care faceau intreruperi de sarcina.

6. Mi s-a parut un film despre prietenie, despre o solidaritate feminina extrema. Inconfortabil, dar totodata plin de candoare. Ti-ai propus asta de la inceput?

Era important pentru mine sa fie limpede ca vorbim despre fete care n-au trecut niciodata prin asta si am urmarit ca reactia lor aproapre fizica de respingere fata de ce au de facut sa fie evidenta, ca si sentimentul de solidaritaritate care le apropie, poate mai mult decit de prietenie.

7. E foarte diferit de “Occident”, totul e foarte grav, fara pauze de respiratie. Te loveste direct in plex. Ti-ai dorit sa schimbi registrul sau maniera a venit la pachet cu subiectul?

Am cumpanit mult si in cele din urma am decis ca trebuie sa schimb registrul. Cumva am stiut mai intii ce fel de film vreau sa fac decit ce poveste am de zis. Stilul de filmare si decupaj a fost insa determinat in buna masura de subiect - exista o geometrie precisa a incadraturilor si am vrut ca ritmul filmului sa fie din joc, din actorie si nu din montaj. La fel, am decis sa nu existe muzica incit povestea sa fi cit mai putin poluata de influente formale.

8. De ce ai simtit nevoia sa-l faci pe “Bebe” asa? Nici unul dintre personajele masculine nu iese prea bine din povestea ta. E o lume a femeilor, cu fricile si dramele ei, de care barbatii nu se prea sinchisesc.

N-am simtit nevoia sa-l fac in nici un fel. Am descris cu minutie ceea ce mi-am mi s-a parut ca e o motivatie plauzibila pentru personaj, respectind situatia de plecare asa cum o stiam. In permanenta m-am condus dupa acest principiu: e sau nu plauzibil ce descriu – e sau nu motivat? Cred ca daca fiecare situatie in sine e plauzibila si justificata, povestea se va imbogati cu semnificatii si conotatii care vor implini tema principla pe care ti-ai propus-o.

9. In cit timp ai scris scenariul? Cit au durat filmarile?

Am stat si m-am gindit ce sa scriu vreo luna, am schitat povestea in 10 minute, am scris scenariul intr-o luna si am rescris in permanenta, inclusiv in timpul filmarilor, eliminind in permanent ace mi se parea ca stinghereste, ca risca sa fie ne-necesar, fals, gros. In final am ajuns la versiunea a cinsprezecea de scenariu si sincer, mi se pare ca am progresat mereu. Mi-a fost de mare ajutor in demersul asta parerea lui Razvan Radulescu, un fel de Jiminy care din cind in cind isi exprima rezerve fata de ce scriam si fata de care argumentam motivatii si decizii legate de scenariu pina cind erau convingatoare.

10. Cum ai procedat cu castingul? Ai avut in cap niste actori? Ca personajele astea par scrise pentru ei…

Singurul la care m-am gindit inca de cind scriam a fost Vlad Ivanov. Fetele insa le-am gasit greu si dupa ce am vazut foarte multi actori. Pe Anamaria am adus-o de la Londra cu citeva zile de filmare, in completa disperare de cauza – incepeau filmarile si eu na-veam rolul principal. Ne-am vazut seara intr-o cafenea pe Dorobanti, noi nestiindu-ne propriu zis – si am plecat cu senzatia ca nu e persoana potrivita. A doua zi, insa, odata ce a citit prima pagina de replici, n-am avut nici o indoiala ca ea e personajul meu. Pe Laura Vasiliu am avut-o in probe la Occident si am vrut s-o iau dar purta un aparat dentar pe vremea aia si a refuzat sa si-l scoata. Am luat-o anul trecut la o reclama si mi s-a parut ca are potential de film. In cele din urma a venit la probe si si-a cistigat rolul convingind prin joc ca e cea mai buna. Ii sint recunoscator – a inteles necesitatea scenelor de nuditate si a utilizat stinjelea ei personala in folosul secevntei intr-un mod admirabil.

Exista apoi acea secventa de grup – 10 oameni la masa intr-o secevnta de conversatie de 10 minute fara nici o taietura. Am filmat patru zile 5000 de metri de pelicula si am aruncat tot la cos mai putin ultima dubla. A fost un mare efort de vointa, si pentru mine, si pentru actori dar, dupa parerea mea, secventa zice mai multe despre raportul parinti copii, despre educatie, despre prejudecati si clase sociale decit multe filme intregi pe tema asta.

11. Asa cum ti-am mai spus deja, faptul ca nu se simte nici un patetism, nici o stridenta in jocul lor, mi se pare senzational. Cum ai ajuns la simplitatea asta?

Intii din scris, punind pe hirtie dialoguri firesti si orale, apoi alegind actori capabali sa vorbeasca fara sa interpreteze, apoi repetind mult cu ei si insisitind sa respecte intocmai textul si intonatia si, in final, tragind foarte multe duble.

12. In cea mai mare parte e vorba despre un film de interior dar, cu toate astea, tot a fost nevoie sa creezi atmosfera anilor ’80. Cit de complicat a fost?

Foarte complicat. Bucurestiul e sufocat de masini, termopane, aere conditionate, becuri stradale moderne si panouri publicitare. Cu toate astea, in mai toate secventele de exterior mi-am facut un scop din a roti aparatul 360 de grade pentru a da senzatia de veridic. Cine a fost vreodata la filmare, stie ce chin e asta: practic, zeci de oameni din echipa trebuie sa se roteasca inapoia aparatului ca o cometa care da din coada pe loc.

13. In ce locatii ai filmat?

Am filmat un hotel in Ploiesti si restul in Bucuresti: hotelul la Astoria, secventele de final la Viilor, caminele la Poligrafie, la statia de salvare iar noptile in spatele garii Obor.

14. Ce buget a avut filmul si de unde ai avut finantarea pentru el?

Costurile finale cred ca vor depasi 600 de mii de euro. Pe linga CNC, am primit sprijin de la TVR, din publicitate de la Mind-Share si Mc Cann. Aparatura a fost oferita de Fundatia Anaonimul prin bunavointa lui Sorin Marin iar la scanarea negativului am primit la sprijin de la Abis si de la Gabi Antal. Pentru partea de dezvoltare a proiectului am primit din nou sprijin de la Hubert Bals Fund.

15. Crezi ca ai fost un copil dorit?

Stiu ca am fost un copil ne-programat dar asta nu inseamna ca nu am fost iubit – odata ce am venit pe lume.

16. In Romania au murit cam 250.000 de femei in urma unor avorturi ilegale? Privita din perspectiva asta, povestea ta crezi ca devine una fericita?

Eu povestesc o zi din viata personajelor, povestea lor nu se incheie odata cu finalul filmului asa ca n-ai de unde sa stii. In orice caz, in nici un fel nu cred ca povestea pe care o zic poate fi vazuta drept fericita. Sincer, sper insa ca unii sa ramina pe ginduri dupa ce ies din sala de cinema.

17. Daca ti-ai fi trait maturitatea in anii aia ti s-ar fi parut foarte greu “sa termini afara”? (In ceea ce ma priveste, m-am gindit, as fi ramas singura for ever)

Nu. Practicam tipul asta de protectie, il gaseam preferabil prezervativelor. Ti-am zis – eu tin minte perfect lucruri care mi s-au intimplat acum doua zeci de ani – nu mi-a fost deloc greu sa ma repun in postura aia. Daca ti-amintesti, chestiunea evitarii sarcinii era o tema care aparea inevitabil in discutie, uneori chiar inainte sa apuci sa te dezbraci de tot.

18. Cred ca sintem copiii unor oameni ingrozitor de frustrati sexual, printre celelalte frustrari acumulate in anii aia. Oare conteaza chestia asta?

Tot ce am trait noi atunci ne influenteaza ami mult decit ne dam seama. Mie mi se pare ca relele cele mai ingrozitoare ale comunismului tin de stereotipurile mentale subliminale pe care ni le-a lipit de creier educatia pe care am primit-o si perioada pe care am trait-o. In timpul comunismului, avortul era vazut ca un fel de protest impotriva represiunii si o afirmare a liberatii personale iar asta ne impiedica sa avem orice fel de judecata morala asupra chestiunii. Imediat dupa 90 s-a ajuns la un milion de avorturi pe an in Romania - liberalizarea avorturilor fiind perceputa ca libertatea suprema. Chiar si astazi, avortul e folosit ca metoda de contraceptie – sute de mii de femei apelind anual la aceasta metoda fara nici o tresarire.

19. Care a fost momentul cel mai greu de la filmari?

E foarte greu sa filmezi plan secventa. La cadrele de care ti-am zis cu cei 10 actori la masa dupa patru zile de rateuri eram gata s-o las balta. Apoi, e un cadru de noapte in care Anamaria pleaca de pe un bulevard si e urmarita in continuu de aparat 8 minute cum merge printre blocuri si urca pina la urma la etajul doi, cu aparatul, cu lumina cu sunetul si cu toata echipa mergind dupa ea in virful picioarelor. Iar la ultimul cadru, ca sa facem efectul de masini reflecatate in geam, am construit in strada un sistem de perdele negre care erau actionate la un anumit moment dupa care afara incepea si ninsoarea. Ninsoarea am scos-o insa la montaj.

20. Ce se intimpla cu Otilia si cu Gabita dupa ultimul cadru?

E libertatea fiecaruia sa-si faca propriul scenariu. Un singur lucru sper: ca in seara acestei zile din viata lor pe care o povestesc eu, ele sint cu totul alte Gabita si Otilia decit erau dimineata. Cel putin pentru Otilia sint gata sa bag in in foc – imi place foarte mult de ea – daca as avea 20 de ani si as intilni-o, m-as indragosti sigur de ea.

21. Cum e cu scena “mesei de familie”? Filmele noastre din ultimii ani par s-o cam bifeze. A ta e burlesca si mi-a adus aminte de Bunuel… Si atit de incordata pentru ca Otilia simte toate prejudecatile si alienarea cumsecade in care se pregateste sa intre.

O bifeaza pentru ca masa de familie e ea insasi un stereotip al modului nostru de traiul. Eu sint foarte multumit de secventa mea de masa si nu cred ca e burlesca – cred ca pare un home video ceea ce ma multumeste. Cred ca alienarea cumsecade de care zici tu respira prin fiecare replica a flecarelii de la masa si e cel mai inspaimintator semnal pentru un tinar de 20 de an fata de cum poate sa-i arate viata 30 de ani mai incolo.

22. Filmul a fost selectionat la Cannes, in sectiunea “Un Certain Regard”. In juriu va fi anul asta si Cristi Puiu. E de bine sau e de rau?

—- intrebarea nu mai are sens —–

23. Inevitabil, o sa existe apropieri intre “4 luni…” si “Moartea domnului…”. Ce crezi despre comparatia asta?

Deocamdata e devreme sa comparam filmele – Moartea … e la capatul a doi ani de reprezentatii publice iar 4 luni … nu a avut inca nici premiera. Dar cred ca sint multe diferente de ton si abordare intre filme, determinate in principal de interesul pentru cu totul altfel de povesti – diferente cu mult mai pregnanate decit asemanarile formale dintre ele.

24. Ai putea sa faci un film dupa un scenariu scris de altcineva?

Nu stiu. Eu intii imi cad filmul in cap, moment cu moment, cit se poate de clar, dupa care caut cei mai apropiati actori si cele mai apropiate decoruri care sa dea viata vedeniilor mele. As putea, fara indoiala, face un film dupa povestea altcuiva dar cred ca in scrierea scenariului voi fi intotdeauna implicat foarte tare.

This entry was posted on Thursday, May 17th, 2007 at 10:14 am and is filed under Interviews. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.