o fana

veronica

Iulian

Felicitari!!!!

P.S. sper sa tina siteul sub avalansa…

ACUm daca creti sa vedeti in direct iesirea din Palais

ACUM daca Vreti sa vedeti in direct iesirea din Palais

Vreau sa cred ca…

Acesta e doar inceputul!

o romanca

The sky’s the limit.

Si nu, nu cred ca ar fi trebuit sa iasa cineva la Universitate cu steaguri si cine site ce alte zdranganele… Cinefilii nu se bucura asa…

Felicitari!!!

BRAVO OAMENI BUNI! SA VA AJUTE DUMENZEU LA SUCCESE ASEMENATOARE SI PE VIITOR!
SINCERE FELICITARI!

_

La mai mare si de acum inainte.

Iura.

http://editura.liternet.ro/carte/32/Cristian-Mungiu/7-scenarii.html

Cu prietenie,
Razvan Penescu
http://www.liternet.ro

S-ajungi si mai mare!!!

Vecina

http://www.pbase.com/image/79554267

Primul plan, pestele in acvariu… Cadrul se misca ciudat, tremurand in stanga si in dreapta, un travelling inapoi arata o fata care fumeaza intr-o camera de camin. Sunt in Romania si recunosc caminul studentiei mele, caminul arhetipal.
Apoi toata povestea se dezvolta, fetele nu pronunta cuvantul avort, evolutia povestii vrea sa fie de asa natura incat sa ascunda acest amanunt pana la dezvaluirea lui in prezenta domnului Bebe. Dintr-o data tot efortul domnului Mungiu, de a acumula angoasa celor doua personaje si de a ascunde cauza ei spectatorului, se prabuseste. Toata aceasta strategie e data peste cap de criticiile si titlurile de ziar care au aparut deja. Spectatorul in sala cunoaste deja ca e vorba despre un avort.

Cred ca acest detaliu este foarte imporant, felul in care povestea in sine evolueaza, relatia dintre spectator si firul narativ nu mai e aceeasi. Regizorul a pierdut mult, asemena unui iluzionist al carui truc e dezvaluit inaintea spectacolului. Imi amintesc de vremea cand a aparut televiziunea si filmele politiste care se bazau pe vestita formula “Who did it?”. Ei bine televiziunile concurente se sabotau reciproc anuntand in jurnalele de stiri cine este criminalul din filmele postului concurent. Comparatia cu filmul romanesc este putin deplasata, dar efectul produs de articolele de presa este cam acelasi.

Imi dau seama cat au putut sa dauneze povestii in sine. Imi dau seama ca nu am cum sa vad filmul pe care l-a vazut juriul de la Cannes, cunosc prea multe despre filmul asta inainte ca el sa apara pe ecran.

Nu ma dau batut si cred in contiunare ca pot fi surprins… Rad in timpul dialogului dintre cele doua fete, ignoranta si naivitatea Gabitei ma fac sa izbucnesc in ras, dorinta ei de a ingropa fetusul… Dintr-o data personajul mi se pare de un comic subtil si reusit. Naivitatea si inconstienta victimei o transforma intr-un arhetip parca, fata asta fecunda a ramas gravida dupa ce a fost vizitata de un spermatozoid pierdut.
Ambiguitatea acestei fete ma cucereste cu desavarsire. Nici o clipa nu ma gandesc la un potential tata. Prima intrebare jurnalistica nu ma bantuie?
Cine? Spermatozoidul pierdut, fata asta fecunda e gravida din totdeauna. Si apoi admirabila dublura, relatia Otiliei cu prietenul ei …
As putea sa mai scriu despre filmul asta, dar deja m-am cam intins.

Totusi parasesc sala si sunt dezamagit, si nu inteleg de ce. Poate ca sunt prea obisnuit cu coada de la alimentara, pe cine mai surprinde coada de la alimentara din planul secund ? Eu aveam sapte ani si stateam in ultimul an comunist la coada la paine, era inceput de decembrie si-l asteptam pe Mos Craciun sa-mi aduca pistolul cu capse de la librarie. Iar fetusul, va socheaza ? Nici macar, ati vazut stirile de la ora 17, iar eu am filmat pentru stirile astea doi ani de zile.
Ar mai fi apoi felul in care a fost filmata povestea. Camera asta atat de libera nu mi se pare le fel de eficace ca cea din Moartea domnului Lazarescu. In planurile in care Otilia iese din camin, sau inainteaza prin oras, sau atunci cand intra in primul hotel, camera pleaca brusc, urmareste si se opreste la fel de brusc. Nu numai ca devin constient de micarile pe care camera le face, dar pot sa simt operatorul din spatele ei. Poate ca motivatia acestui efect imi scapa si nu imi dau seama de rolul lui…
Ma opresc deja ca imi dau seama ca sunt penibil. Filmul asta a luat Cannul, iar eu ma trezesc sa dau lectii.

Am vorbit in tara chiar dupa proiectia de la Sibiu pentru a vedea care sunt reactiile celor care au vazut filmul, mi s-a spus ca nu au inteles de ce a castigat marele premiu. Reactia salii la Paris a fost destul de neutra, am auzit “plictisitor”, si eu care asteptam aplauze …
4 luni, 3 saptamani, 2 zile a cucerit Cannul, as vrea sa cucereasca si salile de cinema, sa pastreze proiectia din sala cea mare a complexului din cinematografe. Asta o vom vedea in cateva saptamani.

Astept sa revad acest film peste ani, as vrea sa pot sa-l redescopar. Oricum nu o sa am rabdare si o sa merg sa il revad peste o saptamana, poate chiar mai repede si de mai multe ori

filmele non-hollywoodiene,

gravida dintotdeauna

filmul asta a luat Palm d`or la Cannes

Filmul asta a cucerit Cannes-ul

sala cea mare a complexelor cinematografice

vai vai

Povestea si personajele surprind mereu, sunt pline de realitate, nu se supun unui conformism cinematografic, se desprind de camera care le filmeaza, se desprind de ecran. Daca ieri eram constient de fiecare miscare de camera, de fiecare schimbare de plan, ei bine, astazi am uitat de ea cu desavarsire.

Desi cunosteam povestea si evolutia fiecarei scene, m-am lasat prins in viata personajelor, aveam impresia ca-i cunosc pe fiecare in parte. Tot universal capata o dimensiune magica, poti sa i te integrezi fara sa-l stirbesti cu ceva, as putea atat de bine sa fiu Marius. Ce poate stii Marius, ce pot stii eu ? Nici macar nu pot sa imi imaginez.
Nu-mi vine sa cred ca nu mai demult decat ieri toate lucrurile astea imi erau aproape necunoscute. Cum as fi putut sa le ratez, sa nu le inteleg ? Eram gata sa cred ca filmul era plin de scene gratiute, cata gratuitate din partea mea !

Receptionera de la hotel care dupa ce isi fumeaza tigarile Kent e dintr-o data mult mai binevoitoare, mai cumsecade. Dupa ce fumeaza tigari straine isi dezvaluie adevarata natura, de fata de la tara.
Ce organism corupt, si drame obscure se ascund in spatele unui pachet de Kent cumparat cu 80 de lei de la un bisnitar. In tot acest episod ai putea sa aflii toate tarele acestei tari si a oamenilor ei.

Filmul domnului Mungiu e subtil ca realitatea insasi. Se prea poate sa nu ne placa, asa cum nu ne place realitatea pe care o traim.
Cred ca aici se afla poate diferenta dintre publicul roman si juriul de la Cannes, el poate privi de departe si aprecia.

Cat despre mine, as putea foarte bine sa fiu Marius, m-as putea foarte bine recunoste in acest personaj absent, lipsa lui parca e indreptata in acest sens.
Cati pot face aceasta identificare si in acelasi timp accepta fatalitatea ei ? Poate tot atatia sunt si cei care pot aprecia cu adevarat acest film, iar acum vorbesc si despre mine.

Multumesc pentru acest film, am avut prilejul sa invat, a reusit sa ma provoace si sa ma castige printre apreciatorii lui.