sapou: filmul din mintea mea e mai mare decit filmul de pe ecran. In spatele fiecarui cadru sint atitea amanunte de care imi place sa imi amintesc

cristian mungiu

I.

DESPRE SCENARIU

In prima varianta de scenariu, filmul, in cuvinte, incepea asa:

1 INT. CAMERA DE CAMIN – DIMINEATA 1

In incaperea ingusta si lunga cele doua paturi sint aliniate linga pereti, fiecare pe cite o parte, in diagonala. Cel de linga geam pare facut oarecum in graba: patura albastra infasata intr-un cearsaf plic alb, e asternuta peste pat dar camasa de noapte zace motolita deasupra. La marginea patului atirna o cirpa provenita dintr-un tricou de bumbac chinezesc.

Perna a fost pusa pe pervazul deschis, jumatate afara, sa se aeriseasca. Pe caloriferul de sub geam sint intinse la uscat doua perechi de chiloti de fata, una alba, din tetra si alta bleu din supraelastic.

Undeva se aude apa curgind si cineva care se spala pe dinti. In patul de linga intrare cineva doarme cu spatele catre lumina.

Intre geamurile duble si pe pervaz, afara, e plin de borcane si plase, dupa cit se poate vedea, cu mincare. In camera, sub geam e o masa patrata cu doua scaune albicioase din pfl melaminat prins cu suruburi de scheletul metalic. Pe masa sint doua cani de ceai din portelan gros, albe cu bordura albastra, de cantina. Una e pusa pe farfuriuta, cealalta nu. Alaturi zac niste bigudiuri mari de plastic, albastre si ele, linga doua scrumiere: una din sticla, cu aspect de cristal, cealalta din ceramica de Horezu.

Pe jos e un resou cu rezistentele inrosite, asezat direct pe podeaua acoperita cu linoleum galbui cu valuri, ars pe alocuri de jar de tigara. Unul linga celalalt pe resou, sint doua ibrice de tabla, cu smaltul sarit.

Mai tirziu am mai schimbat cite ceva insa majoritatea lucrurilor au ramas ca la inceput. Au aparut in plus pachetul de Assos de pe masa, teancul de bancnote de 100 de lei cu Balcescu, sticluta de lapte Doina, cerga de pe perete, un pix din specia celor in care ningea daca le intorceai cu capul in jos, o fotografie cu Anamaria Marinca si Laura Vasiliu la munte – facuta in photoshop si cruciulita de la capataiul patului Gabitei. Dupa zeci de interviuri si intrebari despre film, la o discutie radiofonica la France Inter, jurnalista franceza a remarcat si m-a intrebat despre cruciulita, deschizind o discutie despre raportul dintre credinta si religie.

DESPRE OBIECTE

Din obiectele de pe masa, imi place foarte tare lampa albastra. Din pacate, din lipsa de resurse, am mai folsit-o intr-un cadru in film in alta locatie dar sper ca nu se observa.

DESPRE FILMARE

A fost prima secventa filmata din film – am tinut sa incepem cu inceputul. Si singura refilmata nu pentru ca iesise prost ci pentru ca a fost filmata intr-o zi insorita. Au urmat vreme de o saptamina doar zilele mohorite pe care ni le doream pentru film si am decis sa refilmam secventa din prima zi caci din pricina soarelui nu se zarea prea bine zapada care cadea prin fata ferestrei.

Dupa o oarece dezbatere cu Oleg Mutu, am decis ca zapada e necesara si am refilmat. Din pricina ca aparatul de facut zapada biriia ingrozitor si bruia vocile actritelor, am decis pina la urma sa aruncam multa zapada in aer inainte de cadru si apoi, cu parere de rau s-o oprim. Pe film, arata ca si cum am prins momentul in care se opreste ninsoarea.

Vazind filmul la Sarajevo, Alexander Payne, regizor independent american (About Schmitd) m-a intrebat ceea ce de obicei intreaba spectatorii: daca zapada e adevarata. Nu e. Nici in prima secventa si in nici una din secventele de exterior ale filmului: e facuta intr-o caldare si asezata cu migala la fiecare cadru.

DESPRE LOCATII

Dupa ce am vazut toate camerele posibile din Regie, Politehnica, Drept, Magurele si altele, am decis sa filmam intr-un camin de scoala din spatele Casei Scinteii. Erau cele mai mari camere pe care le-am gasit si ne placea ce se vede pe geamul caminului de vizavi: sosetele, chilotii si tricorile spalate de mina de fetele care stau peste drum. Nu se vad din cale afara in film dar mie imi place ca sint acolo.

DESPRE AMANUNTE CARE NU SE VAD

Anamariei ii curge singe din nas in secventa de inceput. Sincer, cred ca dupa atitea luni de proiectie, n-a observat nimeni. Nici nu conteaza. Pentru ea si pentru personajul ei, era ceva ce conta atunci cind am filmat. Mai sint apoi doua momente in film in care ii curge singe din nas – cel mai probabil de pe urma a ceea ce i se intimpla.

La inceput se vad doi pesti in acvariu. Mult mai tirziu in film apar intr-o natura moarta. Si sper ca intr-un fel, la sfirsitul filmului, cite unii din cei care vadultimul cadru isi amintesc de ei.

Pe spatele acvariului scenografa Mihaela Poenaru a lipit o fotografie cu turnurile gemene.

DESPRE PERSONAJE SI INTERPRETI

Anamariei ii cade buletinul din buzunarul pantalonilor asezati pe scaun cu betelia in jos. Nu cred ca baga cineva de seama cind vede filmul dar, din nou, pentru felul in care trebuia sa fie personajul Otiliei, pentru noi conta.

La fel cum conteaza replica de final a Laurei Vasiliu: Inchide naibii usa aia ca-i curent. Daca stii despre personajul tau ca isi pune vata in urechi cind merge cu trenul si ca nu bea dupa altii din sticla uneori te poate ajuta, ca actor.

Laura Vasiliu nu se epilase niciodata cu ceara – insa dupa un scurt instructaj, a reusit sa-si intinda ceara fierbinte pe picior in fiecare din cele 20 de duble fara ca sa se arda din cale afara.

DESPRE SUNET

La primele duble, pe resoul incins era asezat un ibric de ceai din care ieseau aburi dar secventa era asa de lunga incit apa incepea sa fiarba iar ibricul salta pe resou, zanganind. La presiunea sunetistilor, am cedat si l-am dat deoparte dar imi pare rau si acuma dupa aburii care nu se mai vad: erau minunati.

… SI MONTAJ

Am ales dubla in functie de miscarea de aparat. E, cred, cel mai smucit cadru din film. A durat ceva pina cind operatorul Oleg Mutu si aparatul sau de 30 de kilograme s-au imprietenit. Ca intotdeuna cind alegi dupa imagine, ceva nu e bine la sunet. Laura Vasiliu bilbia o replica – in loc de Ti-am luat si pachetul de vata din sertar se intelegea ceva de genul Ti-am luat si pachetul de varza din sertar. Monteuza Dana Bunescu a inlocuit replica in post productie cu una din alta dubla in care zicea ce trebuie.

GINDURI DINAINTE SI DE DUPA

Am tinut foarte mult ca filmul sa inceapa cu tacerea care se asterne intr-o conversatie atunci cind ceri celuilalt sa te ajute cu mai mult decit e cazul. Mi-am dorit sa mai fie doua taceri in film, insuportabil de lungi si, pe cit posibil, apasatoare.

Mi-ar fi placut ca si prima tacere sa fie mai lunga insa din pacate uneori nu se intimpla precis asa cum iti doresti. Pina la urma m-am obisnuit cu ea asa cum e.

II.

DESPRE SCENARIU SI MUZICA

In scenariu urmeaza 3 secvente care la filmare au ajuns sa fie filmate dintr-un singur cadru: doua secevente de culoar de camin, incadrind o secventa care se petrece in baie.

Incepea asa:

2 INT. CULOAR CAMIN – DIMINEATA 2

Pe culoarul intunecos de camin lumina vine doar de la geamurile din capete si de la o usa deschisa, pesemne de la baie.

Se aud dusurile curgind iar din fiecare camera razbate alta muzica, unele date tare.

Pina la urma chestia cu muzica n-a prea iesit, din ratiuni de drepturi de autor. Ca sa plasezi o muzica care razbate ca o ambianta citeva secunde dinapoia unei usi trebuie sa ai in vedere aceleasi drepturi de autor ca si cum ai folosi-o ca muzica de film: adica textier, compozitor, interpret, casa de productie.

In mod normal, ca fundal pentru caminele anilor 80 ar fi trebuit pus Eagles, Scorpions, Dire Straits sau asa ceva – ori drepturile pe muzicile astea ar fi fost mai scumpe decit filmul. Strainii se intreaba mereu cum se pot face filme in Romania cu asemenea bugete derizorii si se intreaba la ce trebuie sa renunti. Un exemplu e muzica – niciodata nu poti pune ce vrei ci doar ce-ti permiti.

432 e un film care nu are deloc muzica de film, doar citeva fragmente de muzica cu factura de cadru. Cu toate astea, obtinerea drepturilor pentru bucatelele de muzica care sint in film a fost cit se poate de complicata si oarecum costisitoare.

DESPRE ZAPADA SI FUM

Anamaria Marinca se intilneste pe culoarul intunecat de camin cu o alta studenta si o intreba: Petronela e? Era la dus – ii zice studenta. Pentru atita replica, n-am mai luat o actrita, am distribuit-o pe loc pe Mariuca Petre, asistenta de regie. Mariuca vine cu o oala de bors.

Anamaria intra in baie si deschide usa la dusurile care sint invaluite de niste aburi minunati – motiv pentru ea sa intrebe: E apa calda? Desigur, la filmare nu poti sa ai cu adevarat aburi caci s-ar aburi si lentila aparatului de filmat asa ca “Capitanul”, SFX master-ul sau, cum se zicea odata, omul cu pirotehnica “aseza” fum inauntru inainte de fiecare dubla.

La fel, toata “zapada” care se vede in film e facuta la caldare si imprastiata cu migala in cadru. Asa cum fiecare centimetru e strada a fost udat inainte de filmare. Ca la fotbal.

DESPRE FIGURATIE

In secventa apare o fata care face dus. Desigur, trebuia sa fie goala. Cu toate astea, in Romania nu e niciodata simplu sa convingi pe cineva sa filmeze dezbracat. O vreme, domnisoara figuranta a incercat sa ne convinga ca n-ar fi o diferenta foarte mare daca ar face dus avind totusi chilotii pe ea insa in cele din urma a admis ca acasa la ea nu face dus imbracata si, in numele artei, s-a lasat convinsa sa faca dus asa cum face un om cind nu se zgiiesc la el 10 tehnicieni.

OBIECTE SI DECORURI

Faianta din baia caminului in care am filmat era din fericire pentru noi de tip vechi, cu patrate albe fara model - insa despartiturile dintre dusuri erau dintr-o tabla foarte inexpresiva. Scenografa Mihaela Poenaru mi-a facut pe plac, a adus si a montat niste cabine de dus formidabile – din sticla afumata – pe care le zarisem intr-o prospectie la Magurele. Tot de acolo au fost aduse si montate si oglinzile din sala chiuvetelor, amplasate in asa fel incit sa vedem si personajele care stau dincolo de ele.

DESPRE FILMAREA DIN MINA

Cel mai greu lucu de obtinut in secventa a fost urmarirea Anamariei cu aparatul prin usile inguste ale baii. Un rol cheie la orice filmare in are sarfeorul, omul care sta de-a dreapta operatorului la fiecare cadru si are grija ca imaginea sa fie clara – ca la un aparat de fotografiat. Cind aparatul sta pe loc si la fel stau si actorii, nu e complicat. Cind actorii merg si aparatul ii urmareste, lucrurile se complica caci distanta de la aparat la actor se modifica. Cind in plus se trece printr-o usa, lucrurile se complica si mai tare caci cumva trebuie ca cei doi sa incapa in acelasi timp fara ca sa se incomodeze. Cind in plus, ca in secventa de fata, mai vrei sa treci si prin a doua usa, si prin a treia, dupa care sa continui miscarea mergind inapoi prin aceleasi usi de data asta cu spatele, si toate astea dintr-un singur cadru, lucrurile se complica tare de tot. Si, cel mai adesea, ori lovesti aparatul de un perete, ori se pierde undeva sarful si poti sa arunci dubla la gunoi.

Pe linga operator si sarfeor merg totodata un gripist care sprijina operatorul, un asistent care cara cablurile de alimenatare ale camerei, bateria si cablurile de video-assist iar de pe urma lor vine boomistul, asistentul de sunet care duce deasupra actorului un mocrofon performant si incearca sa capteze replicile in ciuda acestei imense fosgaieli. Toata aceasta trupa trebuie pe cit posibil sa mearga fara sa scoata vreun zgomot si sa se coordoneze perfect la iesirile si intrarile pe usi ca sa nu se incurce in cabluri si sa nu se impiedice unii de altii.

In secventa de fata, daca reuseai cit de cit sa ajungi in punctul asta in care erai inapoi cu aparatul pe culoar fara se te fi incurcat in usi, pereti si oameni, mai urmau doua hopuri mari: sevcventa continua, fara intrerupere, pina cind Anamaria batea la usa si purta un lung dialog cu Ahmed – dupa care descoperea pe culoarul caminului niste pui de pisica.

Problemele apareau pe de o parte din pricina ca Ahmed nu era actor ci un student strain destul de emotionat de situatie, in ciuda repetiilor si pe dealta parte din cauza ca pisicii trebuiau introdusi in cadru in timpul dublei, caci altfel ar fi fost calcati in picioare din de aceasta gramada ordonata. In plus, ala sfirsit mai aparea si portarul caminului care avea un semn precis si trebuia sa intre cu replicile nici prea devrem, nici prea tirziu ca sa intrerupa o conversatie.

CUM SE ALEGE O DUBLA

Ca dubla sa fie folosibila, trebuia ca miscarea de aparat sa fie lina, sunetul sa fie curat, interpretarea convingatare, inclusiv cea a lui Ahmed, pisicile la locul lor si nimeni in toata acesta fosgaiala sa nu faca vreo umbra care sa se vada in cadru. Evident ca n-am putut sa obtinem o dubla perfecta la filmare in care toate lucrurile astea sa fie cum trebuie insa am obtinut una in care greselile s-au putut indrepta: umbra aparatului de pe tricoul Anamariei s-a astompat la etalonaj iar sunetul pisicilor care au mieunat in continuu pe toata durata dublei acoperind actorii a fost taiat in post productie, aruncind din pacate la cos si toata interpretarea care a trebuit s afie refacuta din alte duble.

Studentul arab care l-a interpretat pe Ahmed a fost exceptional – natural si timid, exact cum ii cerea rolul. Cel mai greu i-a fost sa tina minte numele de Richard Chamberlain din filmul Paserea Spin – am ratat doua duble din cauza asta si pina la urma chiar si in dubla care a ramas in film spune Cemberlei.

Initial taiesem secventa cu Ahmed dar cu o zi inainte de filmare am hotarit s-o pun la loc. In conditiile astea, arsenalul studentului arab caminist de anii 80 e impresionant: nu atita pachetele de Assos, Marlboro, Tic Tac si sprayurile Impulse mi-au trezit nostalgii ci drapelul OEP din camera de camin si VHS-urile cu La Est de Eden si Pasarea Spin.

Dar cel mai mult imi place portofelul maramuresean cu margelute colorate trase pe ata al Anamariei.

Cel mai bine s-au aranjat pisoii: la sfirsitul filmarii fiecare isi gasise un stapin.

This entry was posted on Thursday, September 13th, 2007 at 9:20 am and is filed under Interviews, After Cannes, Insemnari. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.