IV

In secventa 7, Anamaria coboara scarile unui camin, trece pe linga o studenta spalata pe cap care vorbeste la telefonul public si iese in curtea dintre camine. Trece prin fata unui Mercedes cu numar de 12 B – care nu cred ca se observa – apoi pe sub o bolta si printre doi ciini vagabonzi care au trecut prin cadru fara sa-i fi rugat noi foarte tare dupa care fuge si se urca in acest autobuz.

Ce imi place foarte tare la secventa e ca incepe in interior si continua in exterior fiind totusi un singur cadru. Pentru asta am scos un geam de la holul caminului si am introdus obiectivul aparatului inauntru pentru partea de inceput a cadrului dupa care, odata cu iesirea Anamariei din camin, l-am scos in exterior si am urmarit-o o vreme pe aleile caminului. Are foarte multa atmosfera secventa, in principal de la combinatia de raceala din cadru, cu resturile de zapada risipite pe alei si cu caldura soarelui la apus care se reflecta in ferestre.

Secventa 8 continua momentul de mai inainte insa e filmata cu doua saptamini mai tirziu, undeva prin spatele Garii Obor, pe aleile dintre blocuri. Anamaria e singura actrita profesionista din secventa, in rest, taxatoarele de bilete si calatorii din autobuz cu care vorbeste sint figurati distribuiti in rolurile respective la inceputul zilei.

Pentru taxatoare n-a fost foarte greu sa facem castingul, in figuratie erau inca destule femei la virsta a doua cu profil de taxatoare din era comunista. Mai greu a fost sa le stapinim zelul. Ideea era ca una dintre taxatoare trebuia sa ajunga linga Anamaria chiar in momentul in care ea reuseste sa taxeze un bilet primit in ultima clipa e la un calator. Cu toate astea, figuranta desemnata s-o controleze pe Anamaria strica dublele grabindu-se sa ajunga mai inainte si s-o prinda pe Anamaria fara bilet. Am intrebat-o daca a fost taxatoare adevarata si ne-a zis ca nu, nici vorba, insa ii place ce i-am dat sa faca.

O alta figuranta profesionista ne-a facut capul praf cu povesti de la emisiunile la care participa. “Lucrez” – cum zicea ea – “cu toti cei mari: Pro Tv, Lacrimi de Iubire, Prima Tv – sint profesionista”. Avea si un impresar: un alt figurant pe care il suna in permanenta telefonul si care repartiza figuranti pentru aplauze in emisiuni TV direct de la noi din cadru.

Filmarile care implica figuratie sint foarte obositoare. In general, figurantii sint oameni batrini care nu au slujba si care cistiga foarte putin din pensie, drept pentru care roiesc in permanenata linga masuta cu cafea – avind acel reflex foarte trist de om in nevoi care maninca si bea azi cit apuca ca nu stie miine ce mai urmeaza.

Era o zi insorita si asta ne incurca foarte tare asa ca am asteptat ore in sir sa treaca soarele de blocuri – timp in care n-am putut filma.

Asteptind, am asistam la urmatoarea scena: in spatele blocurile, pe un teren viran, incepea o constructie. Pentru inceput - si date fiind mormanle de gunoi aruncate peste tot pe cimpul dintre blocuri si niste case de chirprici – un excavator mare scormonea si incarca pamintul si gunoaiele de la suprafata intr-un camion. Inapoia lamei excavatorului mergeau in linie, precum chinezii din orezarii, sapte opt insi, barbati si femei, cu ochii in pamint dupa fier vechi. Daca din pamint se ivea un surub, o tabla sau chiar si o sirma sau un cui, se aruncau pe ea si, care o apuca primul, o lua si fugea cu ea cit de departe. Alti doi trei insi stateau pe excavator si ordonau buldozeristului cind sa scurme si cind sa se opreasca. In camion stateau alti doi insi care cercetau pamintul excavat si rasturnat acolo. Alaturi, doi copii mai mari primeau prada extrasa din pamint si sarcina sa o scuture de pamint, lovind-o cu niste bete. Pina si cei mai mici copii ai comunitatii erau pusi la munca desi nu cred ca aveau mai mult de patru cinci ani. Nefiind in stare inca sa faca fata competitiei, erau trimisi pe o movila intarita de pamint din apropiere unde, incet incet, aplecati, scormoneau ca niste exploratori cu o sapaliga mititica dupa cuie si resturi.

Uneori, la filmare, cind asisti la momente din astea – toata chestia asta cu filmul iti apare ca un moft si un rasfat imens si iti vine sa lasi totul balta si sa te intrebi ce ai putea face in viata reala ca sa fii cit de cit de folos cu ceva.

This entry was posted on Sunday, September 16th, 2007 at 2:28 pm and is filed under After Cannes, Insemnari. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.