Cristian Mungiu – insemnari - III
V.
Catre finalul filmului, exista o secventa in care Anamaria Marinca arunca la gunoi o geanta. Pentru mine, sunetul alunecarii gentii in jos pe ghena si, mai cu seama, bufnitura de la capat, erau foarte importante – spectatorul stiind ce se afla inauntru.
In blocul pe care l-am ales pentru filmare nici macar nu erau ghene. Scenografa Mihaela Poenaru a construit o bucata de ghena pe etajul la care filmam, cit era nevoie ca sa se distinga in cadru. Prin urmare, la filmare, gestul in sine n-a generat nici un sunet caci Anamaria in fapt nu arunca poseta, doar o aseza inauntru iar restul alunecarii trebuia sa si-l inchipuie si sa reactioneze cind “auzea” ea dupa mintea ei ca a ajuns geanta citeva etaje mai jos.
Asa ca a trebuit sa inventam sunetul asta in post-productie, doua luni mai tirziu. Am ascultat sunetul pe care il montasera prietenii mei sunetisti si am decis ca nu e destul de evocativ. Aruncasera tot ce aveau de prisos prin casa in jos pe ghena cu doua zile in urma pina ramasesera fara proiectile. Am tras o invatatura din experienta asta. Asa ca am cumparat o varza, doua kile de cartofi si hirtie igienica si am umplut cu ele geanta pe care o folosise Anamaria la filmare dar si si o alta, de rezerva: am pus in ele varza infasurata intr-un prosop subtire, cartofii – i-am lasat mai impastiati asa, si-n pe linga am indesat ziare si cirpe.
Am cumparat un mosor de sfoara de in Piata 1 Mai si am legat geanta de baiere.
Dupa o scurta analiza, am decis ca cel mai prietenos bloc cu ghena din cite cunosteam apartinea sunetistului Titi Fleancu. Prin urmare, m-am infiintat impreuna cu Oleg Mutu la usa apartamentului din Tineretului a lui Titi pe la ora 11 noaptea cu o sacosa mare din rafie de tip Turcia anilor 90 in care aveam tot arsenalul. Ne-a servit omul cu o palinca ca e din Ardeal si am purces.
Oleg a coborit la etajul 3 si a montat o scindura care sa impiedice geanta sa arunce drept in ghena, eu am ramas la 7 inarmat cu geanta proiectil iar Titi s-a postat alaturi, cu microfonul indreptat catre ghena. Am zis sa facem o proba: am desfasurat toata sfoara pe mozaic linga ghena, mi-am petrecut-o pe mina si l-am sunat pe Oleg Mutu pe mobil. Esti pregatiti? Era. Arunc? Da-i! Am aruncat geanta cit am putut eu de tare.
N-a fost rau pentru o prima proba. Am constat ca sfoara e prea scurta, ca fisie cit aluneca stricind sunetul de cadere si ca nu se poate trage geanta inapoi de sfoara ca e prea grea. Dar cel mai uimiti am fost sa constatam ca in cadere geanta provoca un suflu ca de explozie care bufnea la etajul obturind, aruncind tot praful adunat pe drum in fata lui Oleg. Dupa prima incercare arata ca Mos Craciun coborit prin cos – numai ca nu era stropit cu funingine ci cu praf de ghena.
Tot cazul, din cauza ca ni se parea mereu ca ne perfectionam am aruncat de cel putin zece ori: direct, invirtit, moale, cu efect – si de la o incercare la alta mai scoteam un cartof sau o cirpa. Oleg, de acuma, daca-l loveai pe pulovar, iesea praful din el ca din canapea.
Ca sa ne coordonam, dadusem in jumatate de ora vreo 40 de telefoane.
Cind ni s-a parut noua ca gata – cam asta e ce se poate obtine a iesit consoarta lui Titi cu gunoiul. Am zis ca merita sa capturam si sunetul de gunoi adevarat ca cine stie de unde sare iepurele. Am scos placa de la 3 sa se duca gunoiul direct la ghena iar Titi a procedat la o instructie detaliata cu doamna lui: arunca tare, da invirtit, scoate conserva de tabla inainte, n-arunca asa, arunca asa. A uitat sa-i zica un singur lucru si ea a uitat sa intrebe: sa nu arunce inainte sa se pornesca microfonul.





































September 17th, 2007 at 5:04 am
Sincere felicitari… M-a surprins grozav filmul… L-am vazut vineri seara la Timisoara (am inteles ca ati fost prezent la ora 19:00, eu am intrat la 21:00) si sambata la gala… Mi-a parut rau ca nu v-am vazut sambata… A! Daca o sa mai vorbiti cu Anamaria spuneti-i va rog ca are un maare fan la noi…
Si ca e incredibil de frumoasa… Va doresc tot norocul din lume de acum incolo…
September 17th, 2007 at 4:50 pm
felicitari; aveti si talent la povestit; pe cand o carte despre film?
September 17th, 2007 at 7:41 pm
filmul este incredibil. imi place grav. greu de pus in pielea personajelor, aproape imposibil dar genial
September 17th, 2007 at 10:46 pm
Un film exceptional! Nu am mai vayut niciodata un fil compus din lucruri aparent simple care sa imi creeze o impresie atat de puternica. cand am iesit din sala ma simteam de parca as fi fost lovit in plex si as fi baut o sticla de whisky ca sa-mi revin…
Mi-a placut scena de la masa de aniversare a mamei iubitului Otiliei si discutia din dormitor dintre ei…
finalul e remarcabil pentru ca nu e moralist si nu da o concluzie filmului….
September 18th, 2007 at 6:18 pm
multumesc ca ai lucrat atat de minutios la faza asta (da, sunetul a iesit sugestiv cum l-ai gandit) si la tot filmul, multumesc ca ai creat o capodopera aparent atat de simplu, multumesc pentru felul in care ai redat povestea unei femei si o bucatica din sufletul de femeie. nu exista cuvinte pe care sa nu cred ca tu si echipa ta le veti fi auzit deja despre film, asa ca nu pot decat sa ma inclin si sa mai spun o data un banal si umil “multumesc”.
p.s. hope you get that Oscar :)!
September 19th, 2007 at 12:21 am
Ok, recunosc, cand am iesit din sala imi tremurau picioarele.
E fenomenal, te simti parte din decor si nu ai cum sa ramai afara, nu ai cum sa privesti detasat. E absolut imposibil.
Multumesc
September 20th, 2007 at 1:44 am
acum m`am intors de la film, e 00.43 si casca mea….e crunt …crunt rau…simplu si crunt….imi place mult suspansul ca Otilia poate fi prinsa in orice clipa cu fatul in geanta, putea sa il fure pe strada, putea sa o vada cineva, putea sa o opreasca militia sa ii ceara buletinu, militia putea sa ii ceara buletinu si la receptie, putea sa urce cu ea in camera….e genial…am citit in Evz textul cu regizarea sunetului de la ghena si l`am asteptat…e spiciles…crunt…Otilia are o faza in baie cand se uita in stanga la Gabita si ii trec ochii peste camera, pentru o fractiune de secunda se uita in camera…Felicitari Dle Mungiu, sunteti un mare artist iar actorii pe care i`ati folosit sunt deasemenea.nu stiu daca am mai vazut un asa film.Crunt.Real.Bun.Simplu.DeNeuitat. Ar trebui sa se faca o campanie nationala impotriva avorturilor cu filmul dvs. E o lectie pe din care toti avem de invatat, si noi baieti destul de retarzi ca iubitul Otiliei, si fetele.
September 20th, 2007 at 5:47 am
http://www.ziuaiasi.ro/Eu-nu-agreez-aceasta-obsesie-pentru-Oscar-A14169.html
http://www.ziuaiasi.ro/Cine-este-Cristian-Mungiu-A14170.html
http://www.ziuaiasi.ro/Omul-care-nea-facut-sa-fim-mandri-ca-suntem-ieseni-A14171.html
http://www.ziuaiasi.ro/In-film-mam-regasit-ca-roman-si-ca-femeie-A14168.html
http://www.flacaraiasi.ro/1709/index.html
http://www.evz.ro/article.php?artid=321667
http://www.evz.ro/article.php?artid=322732#
http://www.realitatea.net/?stire=88582
http://www.amosnews.ro/Cristian_Mungiu_va_sosi_vineri_la_Iasi-224975
September 20th, 2007 at 1:27 pm
L-am vazut alaltaieri, il astept de-o vara fara sa astept nimic de la film de fapt. Mi-a placut cum a fost filmat, am zambit (nu stiu daca trebuia ) cand am vazut , pe un ecran in buricul Brusselului, imaginea unei sticle comuniste de lapte langa un calorifer si, pe calorifer un borcan de iaurt. Ochii imi cautau detalii si urechile ascultau. Prin cap gandirea isi spunea ‘Doamne, nu’ . Era inainte de secventza in care am vazut o sticla de lapte demachiant Doina pe etajera. Si dupa scena cu controloarea din autobuz, genial imbracata:)Incredibil cat poti cere de la un film cand esti in situatia de roman plecat cu nostalgie de tzara, cu ceva reminiscentze din epoca de aur ca de aveam vreo 13 ani pe vremea aia. De aia m-am bucurat de scena de la masa, mi-am zis ‘frate dar asa este si acum’, ma uitam in spatele actorilor sa vad cat mai multe detalii din biblioteca, sa vad ce e pe masa; ma gandesc ‘mi-e foame desi am ce manca’. Mi-e foame de ce mananca ei..;Cu o secunda inainte sa se termina soptesc ’sper sa nu se termine asa’ . Pai mie cand mi se zice ’sa nu mai vorbim niciodata despre asta, bine?’ inseamna sigur ‘hai sa vorbim’
September 21st, 2007 at 11:03 am
Am vazut filmul ieri. Aseara, azi si maine ma voi gandi la el probabil. Acum incep sa rulez din nou filmul in mintea mea si sa incerc sa acaparez micile detalii care mi-au scapat; mai sunt multe insa nu stiu daca mai pot sa-l vizionez a doua oara.
Filmul e magnific, trebuie sa o zic. Tensiunea e dusa la extrem, momentele grele sunt afisate si sustinute pana la refuz, toata teama si emotia le-am simtit - fara sa ma sfiesc de cuvinte dure - in stomac. Doar asa poti caracteriza filmul, prin cuvinte care revoca trairi personale, intime fiecarei persoane. Poate cele mai bune laude pentru acest film pot fi aduse prin teama si repulsia simtite de-alungul filmului pentru unele imagini si mai ales momente de suspans. Il inghiti cu greu si ai nevoie de aer si dupa film. Memorabil.
La finalul filmului, publicul a aplaudat scurt si s-a ingramadit spre iesire. Aveau cu totii nevoie de aer si sa-si traga sufletul, pentru ca in sala atmosfera era irespirabila…
September 22nd, 2007 at 9:33 pm
Astept, domnule Mungiu, astept aproape cu sufletul la gura ziua de 22 noiembrie, cand va aparea filmul dumneavoastra in cinematografele din Germania. Imi pare rau ca nu am putut sa vad premiera la Festivalul de Film de la Munich… Aseara m-a sunat o prietena care traieste acum in Belgia. Am fost colege de facultate in Iasi. M-a intrebat simplu: “Otilia, iti mai amintesti camera ta de camin din anul I? Iti amintesti strazile intunecate din Copou? Iti amintesti indiferenta??” Da. Imi amintesc tot ce cred ca am incercat sa uit sau poate nici macar n-am vrut sa memorez cu adevarat niciodata. Astept cu sufletul la gura si memoria crispata pelicula dumneavoastra…
September 23rd, 2007 at 2:49 am
Am vazut filmul vineri. Mi-a placut tare. Tare de tot.
Fenomenale cadre trase dintr-o taiere. Big hand up pentru tehnic. Mi-au placut la nebunie cadrele “incomplete” ca sa zic asa; mi-a placut ca nu s-a miscat camera daca n-a fost nevoie. Mi-a placut cum s-a miscat camera cand a fost nevoie: alergatul printre blocuri cu camera sarind incolo si incoace, de exemplu.
Anamaria face un rol monumental. Apasare mai mare ca in cadrul de la ziua de nastere, n-am trait de mult la un film. De fapt e unul dintre filmele care mi-au miscat cel mai mult chestiile de prin interior.
Nu-s sigur de cadrul cu avortonul. Nu ca mi s-ar parea dur or smth, dar nush sigur daca era nevoie pentru a intregi povestea. Anyway, nu-i foarte deranjant, dar mie personal mi-ar fi placut mai mult fara… Asa, parca a fost un pic de showing off; like, everybody look at me! i can show this in a movie.
In rest toate bune. BRAVO!
Bafta in continuare.
September 24th, 2007 at 1:45 am
eu am o foarte mare problema cu sunetul, am vazut filmul in Cluj la Republica, si a trebuit sa fiu foooarte atent sa inteleg cam un sfert din sunet din pacate….
September 24th, 2007 at 1:55 pm
Subiectul filmului a fost ales doar pentru faima si glorie, stiindu se clar ca va prinde la publicul din vest.
Asteptam mari succese domnule Mungiu, pentru a ne demonstra valoarea dvs.
Cu o floarea nu se face primavara din pacate !!!
September 26th, 2007 at 12:16 am
Cind am iesit de la film si am inceput sa merg pe strada, am avut senzatia ca fac o calatorie in viitor; din ‘87 in 2007.A fost prima data cind am simtit si constientizat, la modul brutal, schimbarea………Mai ales ca pe-atunci tocmai terminasem liceul
November 23rd, 2007 at 3:08 am
Am vazut filmul acum ceva vreme in Geneva… inca ma mai trezesc dimineata si ma gandesc la el.
Multumesc.
January 18th, 2008 at 7:40 pm
tuturor celor care gasesc realitatea din film crunta: a fost chiar mai rau decit se vede in film!
February 2nd, 2008 at 12:10 am
a meritat, sunetul e unul din cele mai puternice elemente
un film foarte credibil, completează unele goluri pentru noi “copiii bucuriei” cum zicea cineva, care nu ştim cum era viaţa în comunism decât din ce povestesc cei din jur. şi dincolo de asta, e totuşi uman până în cele mai mici detalii şi te urmăreşte după ce ieşi din sală, nu e un film pe care să îl digeri uşor, şi cred că asta îi dă valoare
August 5th, 2008 at 3:38 pm
n4d1AM re re re
GAV GAV
August 5th, 2008 at 5:41 pm
e2fDB5 eeeerrrffddgggggggccccc
August 15th, 2008 at 12:54 pm
bYBW00 re re rerrrreeee gththtt
November 13th, 2008 at 5:33 am
9cedw3crn35075fe
January 9th, 2009 at 9:48 am
Nu am reusit sa vad filmul, spre rusinea mea, dar imi dau seama din comentariile voastre ca este unul bun, am sa incerc sa fac rost de el si sa-l vizionez.
June 27th, 2009 at 5:52 am
http://astore.amazon.com/bissellcleaner-20?_encoding=UTF8&node=111bissell proheat http://astore.amazon.com/bissellcleaner-20?_encoding=UTF8&node=113bissell spotlifter